troagăr¹ sm [At: ALRM SN I h 346 / V: (reg) ~og~ / Pl: ~i / E: mg tróger] (Trs) 1 Hamal. 2 (Pex) Slugă. 3 Om de nimic Si: vagabond.

troagăr² sn [At: T. PAPAHAGI, M. 41 / V: (reg) ~ăn / Pl: ~e / E: ns cf ger Trage] (Mar) 1 Targă (1). 2 Cotigă (1).

troagăn sn vz troagăr²

trogăr sm vz troagăr¹

troagăr¹, troagări, s.m. (reg.) 1. hamal, servitor. 2. om de nimic, vagabond, pușlama.

troagăr², troagăre, s.n. (reg.) targă.

troágăr, troagăre, s.n. (reg.) 1. Targă. 2. Căruță mare: „Tăt v-o dus cu trenurile / Și napoi cu troagările” (Papahagi, 1925: 203). 3. Sanie joasă, cu tălpi de lemn. – Cf. germ. Träger „purtător, hamal” (MDA).

troagăr, troagăre, s.f. – (reg.) 1. Targă. 2. Căruță mare (Lenghel, 1979): „Tăt v-o dus cu trenurile / Și ’napoi cu troagările” (Papahagi, 1925: 203; Vișeu de Jos). – Cf. germ. Träger „purtător, hamal” (MDA).

troagăr, -e, s.f. – 1. Targă. 2. Căruță mare (Lenghel 1979): „Tăt v-o dus cu trenurile / Și ’napoi cu troagările” (Papahagi 1925: 203; Vișeu de Jos). – Din germ. Träger „cărăuș, hamal; vehicul”.