tríșcă f., pl. ște, ștĭ (rudă cu treasc și cu rut. trisk, pîrîĭală. Cp. și cu vsl. trŭstĭ, troska, trestie). Fluĭeraș copilăresc de pană de gîscă saŭ de cotor de frunză de dovleac ș. a. Fluĭer primitiv de paltin cu șase găurĭ fără dop. (V. trulișcă, tilincă). Nord. Beschie verticală de tăĭat grinzile în lung. – Și strișcă.