TRIBUN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

prebun sm vz tribun

tribun sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 70/35 / V: (înv) ~ivun, (fcr) preb~, pr~ / Pl: ~i / E: lat tribunus] (Înv) 1 Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. 2 (Îs) ~ militar Magistrat din Roma antică ce îndeplinea prerogativele de consul. 3 (Îas) Comandant al detașamentului de cavalerie și de infanterie din armata romană. 4 (Șîs ~ al poporului) Conducător roman al plebei. 5 (Spc) Comandant de legiune în revoluția românilor ardeleni de la 1848. 6 Reprezentant al unei colectivități care luptă pentru drepturile poporului sau pentru o cauză politică. 7 (Rar) Orator. 8 Membru al tribunalului (8) în Franța.

tribună sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ne / E: fr tribune, it tribuna] 1 Platformă înălțată (fixă sau mobilă), pe care stau oratorii în timpul expunerii discursului Si: estradă. 2 (Fig) Focar de răspândire a unei idei, a unei teorii. 3 Construcție din lemn, din piatră, din beton etc., cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții sportive etc. 4 (Prc) Fiecare dintre cele două laturi lungi ale tribunei (3), care au vizibilitatea cea mai bună. 5 (Aht) Balcon situat deasupra navelor laterale ale unei biserici. 6 (Aht; îs) ~na orgii Balcon rezervat orgii sau corului în biserica catolică sau reformată.

trivun sm vz tribun

TRIBUN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antică ce îndeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unități militare. ♦ Epitet dat unei persoane care luptă pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune în revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

TRIBUN, tribuni, s. m. (În republica romană) Magistrat însărcinat cu apărarea intereselor plebei. ◊ Tribun militar = ofițer superior în armata romană; comandant de cohortă. ♦ Fig. Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică).

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție de lemn sau de piatră, cu mai multe rînduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde se poate privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții etc. Cu ocoluri lungi am ajuns în tribuna de lîngă mausoleul lui Lenin. STANCU, U.R.S.S. 49. 2. Loc înălțat pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. V. estradă. La tribuna decorată cu salcie și stegulețe, s-au perindat, cred, mulți oratori. SAHIA, N. 20. Într-o parte, căci se urcă oratorul la tribună, Fiecare se întreabă: oare ce-o să ne mai spună? BELDICEANU, P. 118. ♦ Fig. Focar de răspîndire a unei idei, a unei experiențe. Blajul au fost o tribună, unde multe din căpetenii părea a se lupta mai mult pentru un sistem scolastic. RUSSO, S. 44.

TRIBUN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistrații aleși anual în vechea Romă pentru a apăra interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. ♦ Membru al tribunatului, în Franța. ♦ (Fig.) Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică). ♦ Orator care înflăcărează masele prin cuvîntările sale însuflețite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno].

TRIBUNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii. 2. Construcție în formă de platformă de unde publicul sau un număr restrîns de persoane pot asista la o sărbătorire, la o demonstrație etc. ♦ Construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie situată deasupra navelor laterale ale unei biserici. [Pl. -ne, -ni. / < fr. tribune, cf. it., lat. med. tribuna].

TRIBUN s. m. 1. fiecare dintre magistrații aleși anual în Roma antică pentru a apăra interesele plebei. ♦ ~ militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. 2. membru al tribunalului, în Franța. 3. (fig.) persoană care luptă pentru o cauză (politică). ◊ orator care înflăcărează masele. (< lat. tribunus)

TRIBUNĂ s. f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii ♦ (fig.) focar de răspândire a unor idei, teorii etc. 2. Construcție platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la festivitate, la o demonstrație etc. ♦ construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie deasupra navelor laterale ale unei biserici; emporă. (cf. fr. tribune, it., lat. tribuna)

TRIBUN ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat ales să apere drepturile și interesele plebei. 2) fig. Persoană dotată cu talent oratoric și publicistic, care luptă pentru interesele poporului. /<lat. tribunus

TRIBUNĂ ~e f. 1) Estradă sau loc înălțat de unde un orator se adresează publicului. 2) Construcție cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde se poate urmări desfășurarea unei competiții sportive sau a unei festivități. 3) fig. Focar de difuzare în public a unor idei. /<fr. tribune, it. tribuna

tribun m. 1. tribuni ai poporului, magistrați în Roma antică, instituiți la 493 a. Cr. spre a apăra poporul în contra patricienilor; 2. tribuni militari, magistrați romani având aceleași atribuțiuni ca și consulii și cari puteau fi aleși dintre plebei (444-336 a. Cr.); 3. fig. orator care se erige în apărător al drepturilor poporului; 4. ambițios care caută a excita poporul, fățărnicindu-i zel pentru binele public.

tribună f. 1. loc înalt de unde vorbesc oratorii; 2. loc ridicat în interiorul unei biserici, al unei săli publice.

*tribún m. (lat. tribunus, d. tribus, trib). Tribun al poporuluĭ, un magistrat care, în vechea Romă, apăra interesele poporuluĭ făcînd gălăgie în senat, încurcînd mersu republiciĭ și grăbind venirea imperiuluĭ: tribuniĭ poporuluĭ, doĭ la început, fură înființațĭ la 493 în ainte de Hristos după retragerea pe muntele sacru. Fig. Orator popular, demagog elocŭent. Tribunĭ militarĭ cu putere consulară, niște magistrațĭ aleșĭ dintre nobilĭ și plebeĭ (4, 6 apoĭ 8) și care aŭ guvernat la Roma de la 444-366 în ainte de Hristos. Tribunĭ militarĭ, un fel de colonelĭ (cîte șase de legiune) care, cîte doĭ, comandaŭ legiunea cîte doŭă lunĭ.

*tribúnă f., pl. e (fr. tribune, d. it. tribuno, tribun). Loc maĭ înalt (catedră) de unde vorbesc oratoriĭ. Stal saŭ loc maĭ înalt (băncĭ, scaune) de unde se poate privi la o paradă, la alergărĭ ș. a.

tribun s. m., pl. tribuni

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune

tribun s. m., pl. tribuni

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune

tribun s. m., pl. tribuni

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune

INTERNATIONAL HERALD TRIBUNE [intərnæʃənl hérəld tríbju:n], The ~, cotidian de informație, de limbă engleză, înființat de Gordon Bennett în 1887. Până în 1967 a fost ediția internațională a ziarului „New York Herald Tribune”, apoi coeditat de „New York Times” și „Washington Post”.

NEW YORK HERALD TRIBUNE [nju: jork hérəld tríbju:n], cotidian american, fondat la New York, în 1835, de J.G. Bennett. De orientare republicană. În 1966 și-a încetat apariția.