TRESTIOARĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. Vede... frageda trestioară după vînturi cum se pleacă. CONACHI, P. 262. La casa cu trestioară, Trage Năiță să moară. TEODORESCU, P. P. 288. M-oi face mai bine Ca să scăp de tine, Trestioară-n baltă, Subțire și naltă. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Metaforic) Întîlnii o fetișoară, cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. 2. Plantă erbacee asemănătoare cu trestia, avînd pînă la 1 m înălțime și crescînd în tăieturi de păduri din regiunile de munte și de coline (Calamagrostis arundinacea).