TREPIDAȚIE, trepidații, s. f. 1. Mișcare vibratorie, continuă, cu amplitudine mică și cu frecvență mare, a unui sistem tehnic (mașină, vehicul etc.) în timpul funcționării lui. Pămîntul începe să tremure, o trepidație neîntreruptă, nervoasă, din clipă în clipă mai intensă. BOGZA, C. O. 170. În cîte o gară mică, unde rămăseseră garajuri de popas, trenul se oprea cîte o zi și-o noapte, ca oamenii să mai lepede din ei oboseala trepidației. SADOVEANU, M. C. 86. Eram parcă îmbătat de viteză, de trepidațiile ritmice, nervoase, ale mașinii. CAMIL PETRESCU, P. 119. 2. Fig. Agitație, neastîmpăr, freamăt. În sala plină de rîsete, de vuiet și de trepidație stătea nemișcat. C. PETRESCU, C. V. 196. În tumultul și trepidația de pe cheiuri mi s-a părut că aud o vorbă romînească. BART, S. M. 33.