TREPĂDĂTOARE s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă; are proprietăți laxative (Mercurialis annua); brei-de-cîmp.

TREPĂDĂTOARE ~ori f. Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina ramificată, cu frunze opuse și cu flori verzui, dispuse în spice, folosită în scopuri medicinale. /a trepăda + suf. ~toare

trepădătoare f. Bot. breiu (plantă cu proprietăți laxative).

TREPĂDĂTOR, -OARE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător.

trepădător, ~oare [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~ped~, (îrg) trăp~, (reg) ~ebăd~, (înv) ~păzătoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: trepăda + ~(ă)tor] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care treapădă (1). 3 sm (Îvr) Persoană care strângea dările Si: (înv) taxidar. 4 smf (Reg) Persoană care strânge darurile la nuntă. 5 smf (Reg) Vornicel. 6 smf (Reg) Paharnic. 7 smf (Reg) Nuntaș. 8 sf (Reg) Bucătăreasă la nuntă. 9 sf (Reg) Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpini ramificate, cu frunze opuse, pețiolate, cu flori mici, verzui și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile ei laxative Si: (reg) brei, brie, buruiană-câinească, mustătoare, slăbănog (Mercurialis annua). 10 sf (Bot; reg) Brei (1) (Mercurialis perennis). 11 sf (Bot; reg) Lobodă (Ghenopodium album).

BREIU sm. 🌿 1 Plantă anuală, înaltă de 20-60 cm., foarte răspîndită prin pădurile umbroase; face flori verzui și conține o materie colorantă albastră; mai poartă numirile de „breiu-de-pădure”, „slobonov” și „trepădătoare” (Mercurialis perennis) (🖼 590) ¶ 2 ~ sau ~-DE-CÎMP = TREPĂDĂTOARE1 [blg.].

BRIE sf. 🌿 1 Plantă aromatică cu flori albe, din familia umbeliferelor, numită și „brioală” (Meum athamanticum) (🖼 597) ¶ 2 = SLĂBĂNOG ¶ 3 – TREPĂDĂTOARE 1 [comp. breiu].

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

CÎINESC, Mold. Tr.-Carp. CÎNESC adj. 1 De cîine, privitor la cîini: O tu ce prezidezi senatul cîinesc, Te rog să mă asculți (ALX.); 🩺 Ⓟ boală cîinească 👉 BOALĂ ¶ 2 Ⓕ Rău, nemilos, neîndurat: nimeni nu-l scapă din ghiara cămătarului ... cu suflet ~ (JIP.) ¶ 3 🫀 Dinte ~, dinte canin: omul și lupul sunt lăsați ca să manînce carne, dinții lor cei cîinești o dovedesc (ODOB.) ¶ 4 🌿 BURUIANĂ-CÎINEASCĂ = TREPĂDĂTOARE 1, BREI 1 ¶ 5 🌿 LEMN-CÎINESC, arbust cultivat adesea prin grădini, pentru garduri; numit și „lemnul-cîinelui”, „măliniță” sau „mălin-negru” (Ligustrum vulgare).

TREPĂDĂTOR, -OARE, trepădători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. S. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător.

TREPĂDĂTOR, -OARE, trepădători, -oare, s. m. și f. (Popular) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți (cheamă la nuntă, dă ajutor la masă etc.). Trepădătoarele, vornicesele... strîng blidele, dau masa la o parte. SEVASTOS, N. 309.

TREPĂDĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care treapădă; cu obișnuință de a se mișca întruna încolo și încoace. /a trepăda + suf. ~tor

trepădătór, -oáre adj. Acela care treapădă (se ostenește umblînd) p. vre-un lucru, cum ar fi trimesu cuĭva. S. f., pl. orĭ. O plantă. V. mercurială.

trepădătoare (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătorii; pl. trepădători

trepădătoare (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătorii; pl. trepădători

trepădătoare (plantă) s. f., g.-d. art. trepădătorii; pl. trepădători

trepădător (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoare

trepădător (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoare

trepădător adj. m., s. m., pl. trepădători; (persoană) f. sg. și pl. trepădătoare, g.-d. sg. art. trepădătoarei

MERCURIALIS L., TREPĂDĂTOARE, fam. Euphorbiaceae. Gen originar din Europa și estul Asiei, 8 specii, erbacee, nu prea decorative, fără suc lăptos. Flori dioi-Fig. 190. Euphorbia bojeri

TREPĂDĂTOARE s. (BOT.; Mercurialis annua) (reg.) brei, slăbănog, buruiană-câinească.

TREPĂDĂTOARE s. v. brei.

trepădătoare s. v. BREI.

TREPĂDĂTOARE s. (BOT.; Mercurialis annua) (reg.) brei, slăbănog, buruiană-cîinească.