TRATAȚIE, tratații, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbele «a face», «a oferi») Faptul de a servi oaspeților mîncare și băutură; (concretizat) gustarea sau băutura servită. Englezul mulțumi, dar refuză net orice tratație. BART, S. M. 102. Primește la ceasurile cinci după amiazi vizite și face musafirilor tratație cu ceai. CARAGIALE, M. 207. 2. (Învechit, adesea la pl.) Tratative. Va intra îndată în tratație cu Andrassy și va scrie lui Batthyani. GHICA, A. 336. (Și în forma tractație) Răzvan nu așteptă să vază isprava acestor tractații de la care puțin se nădăjduia și hotărî cu armele în mînă a-și redobîndi tronul. BĂLCESCU, O. II 153. – Variante: (2) tractație, tratațiune (GHICA, A. 26) s. f.