TRANȘEE, tranșee, s. f. Șanț adînc, uneori întărit, folosit în război ca adăpost împotriva bombardamentelor și a proiectilelor. Studiaseră rolul artileriei grele, dezvoltaseră considerabil uzajul tranșeelor. CAMIL PETRESCU, U. N. 411. Eu știu c-am fost odată amîndoi Vecini într-o tranșee, în război. D. BOTEZ, F. S. 9. În fața tranșeelor noastre se spărgeau necontenit obuzele dușmanilor. MIRONESCU, S. A. 120. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executată în pămînt în anumite scopuri tehnice. – Variantă: (învechit) tranșea, tranșele (ALECSANDRI, P. II 86), s. f.