TRANSPORT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta (v. transportare); ducere de lucruri sau de persoane dintr-un loc în altul (v. cărat, cărătură). Dacă zici dumneata că sîntem hoți, lasă să facă altul transportul. DUMITRIU, N. 260. Automobilele sanitare servesc numai pentru transportul răniților. MIRONESCU, S. A. 107. Vitele sînt mari, și mai mult cai decît boi întrebuințează la toate lucrurile cîmpului și la transporturi. GOLESCU, Î. 158. ◊ Loc. adj. De transport = care servește la transportarea lucrurilor sau a persoanelor. După Marea Revoluție din Octombrie... s-a văzut... că vechile mijloace de transport nu mai sînt îndestulătoare. STANCU, U.R.S.S. 21. Mai este un mod de transport prin oraș: scaunele închise ce le poartă oamenii pe brațe. BOLINTINEANU, O. 287. ♦ (Mai ales la pl.) Ramură a economiei naționale care cuprinde totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale, care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. De felul cum funcționează transporturile în timpul iernii depinde în mare măsură desfășurarea unei activități normale în toate ramurile economiei naționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795. Transporturile constituie una din cele mai importante probleme în economia unei țări. PROBL. GEOGR. II 131. 2. Totalitatea lucrurilor sau ființelor care sînt transportate împreună. Așteaptă un transport din Arad, dar i-am încurcat pe cei din Simeria și-mi trimit iarăși vagoanele de săptămîna trecută. DAVIDOGLU, M. 48. Începuseră să sosească transporturi mari de răniți din luptele noi. REBREANU, P. S. 111. Aștept al doilea transport de flori, precum îmi promiți. NEGRUZZI, S. I 99. 3. Fig. (Astăzi rar) Uitare de sine, emoție, stare de contemplație, de entuziasm, de beatitudine. Și-n loc de acel aer măreț, – de-acel transport Din prima-i tinerețe, e rece ca un mort. MACEDONSKI, O. I 259.