4 definiții pentru transductiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

transductiv, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr transductif] (Liv) 1 Care transformă ceva în altceva (asemănător). 2 (Fiz; spc) Care transformă o mărime în alta. 3 (Log; îs) Raționament ~ Raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate.

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif].

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. care transformă ceva în altceva (asemănător); (fiz.) care transformă o mărime în alta. ♦ (log.) raționament ~ = raționament în care trecerea de la un adevăr la altul nu se face în virtutea unei necesități logice, ca în cazul raționamentului deductiv, ci în virtutea unor coincidențe întâmplătoare; transducție (1). (< fr. transductif)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

transductív adj. m., pl. transductívi; f. sg. transductívă, pl. transductíve

Intrare: transductiv
transductiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transductiv
  • transductivul
  • transductivu‑
  • transducti
  • transductiva
plural
  • transductivi
  • transductivii
  • transductive
  • transductivele
genitiv-dativ singular
  • transductiv
  • transductivului
  • transductive
  • transductivei
plural
  • transductivi
  • transductivilor
  • transductive
  • transductivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)