trandafír m. (mgr. și ngr. tran- și triandáfyllon, d. triánda [scris -nta], treĭ-zecĭ, și fýllon, foaĭe; vsl. bg. trandafilŭ. V. filă). Un copăcel ghimpos care e tipu familiiĭ rozaceelor (rosa). Roză, floarea acestuĭ copăcel. Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ: trandafiriĭ (saŭ bujoriĭ) din obraz. Anĭ de tinereță (iron. și de bătrîneță): a avea doŭă-zecĭ de trandafirĭ. A ședea pe trandafirĭ, a fi fericit. Est (pin aluz. la mirodeniile luĭ). Ghĭuden. – Trandafiru se trage din măcieș. Pin cultură s’aŭ obținut o mulțime de varietățĭ, cu florĭ roșiĭ aprinse, roșiatice, galbene și albe. Din florile roșiĭ ale uneĭ varietățĭ (rosa centifolia) se face dulceață. Din florile alteĭ varietățĭ (rosa damascéna) se scoate (la Șiraz, în Persia, la Cazanlîk, în Bulgaria, și în Saxonia) prețiosu uleĭ saŭ esență de trandafirĭ, întrebuințat în parfumerie și’n medicină. Floarea trandafiruluĭ e considerată ca cea maĭ frumoasă din toate atît ca formă, cît și ca miros. Toțĭ trandafiriĭ aŭ ghimpĭ, afară de cel cu florĭ albe. V. crin.