ian, (ien), interj. – Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea 1906: 441). – Ia + -ni.

IAN CIU v. Yang Zhu.

en detail (fr.) [pron. ãdetaǐ] (-tail) loc. adj., loc. adv.

en titre (fr.) [pron. ãtitr] (ti-tre) loc. adj.

ian interj.

ROISSY-EN-FRANCE [ruas ẽ frãs], com. la NE de Paris (Val-d’Oise); 2.054 loc. (1989). Aici se găsește cel mai important aeroport francez (Charles de Gaulle) dat în folosință în 1974.

ROOSENDAAL [rósənda:] EN NISPEN, oraș în SSV Olandei, în apropiere de granița cu Belgia; 78,1 mii loc. (2003). Nod feroviar. Piață agricolă. Ind. constr. de mașini pentru ind. hârtiei, de prelucr. a tutunului și a lemnului (mobilă), electrotehnică (corpuri de iluminat), textilă, a ceramicii și alim. Reparații de material rulant feroviar. Fundat în 1268, o dată cu construirea unei biserici.

SAINT-GERMAIN-EN-LAYE [sẽ ʒemẽ ã lé], oraș în N Franței (Île-de-France), în conurbația pariziană, situat pe stg. fl. Sena, la marginea pădurii Saint-Germain (3.500 ha), la 18 km VNV de Paris; 39.9 mii loc. (1999). Stațiune climaterică estivală, locul favorit al parizienilor în timpul vacanțelor de vară. Muzeu de antichități naționale deschis în 1867. Parcuri și grădini din sec. 17, operă a lui A. Le Nôtre. Castel construit în timpul regelui Ludovic VI cel Gros (1108-1137), reconstruit în vremea regelui Carol V cel Înțelept (1364-1380) și refăcut în timpul lui Francisc I (1515-1547); ample renovări în sec. 18. Donjon în stil renascentist (sec. 14). Reședința Curții regale până în 1682. – Tratatul de pace de la ~, unul dintre tratatele de pace ale sistemului Versailles, semnat la 10 sept. 1919, între puterile învingătoare în Primul Război Mondial și Austria. Tratatul consfințea dezmembrarea Imp. Austro-Ungar, crearea statelor naționale Austria, Cehoslovacia și Ungaria și unirea unor părți din terit. fostului Imperiu cu România, Serbia, formând Regatul Sârbilor Croați și Slovenilor, Italia și Polonia.

IAN interj. v. iată, uite, vezi.

ian interj. v. IATĂ. UITE. VEZI.

en, interj. v. ni („uite!, vezi!, privește!”).

ián, (ien), interj. (reg.) Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi, 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea, 1906: 441). – Din ia + -ni (-ne) (DEX, MDA).

ian, (ien), interj. – (reg.) Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi, 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea, 1906: 441). – Din ia + -ni (-ne) (DEX, MDA).

+passant (en ~) (fr.) [pron. ãpasã] loc. adv.

détail (en ~) (fr.) [pron. ãdetaĭ] (desp. -tail) loc. adj., loc. adv. (comerț ~, a vinde ~)

iani i vz ian

IAN interj. Exprimă (dinaintea unui imperativ), un îndemn sau o îmbărbătare, ia: ~ taci, măi femeie, că biserica-i în inima omului (CRG.); tu fată, ian vină, chiamă cînele cela! (SLV.) [ia¹].

EN-/EM- pref. „în, înăuntru”. (< fr. en-, em-, cf. gr. en)

EN DETAIL loc. adj., loc. adv. (Care este) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. [Pr.: ãdetaĭ] – Loc. fr.

ian i [At: COD. VOR. 40/12 / V: (reg) en, (înv) iane, iani / E: ia² + ni (-ne)] (Pop) Ia² (1).

iane i vz ian

ĭanĭ interj., V. ĭa 4.

IN² = IAN.

IAN interj. (Popular) 1. (Înaintea unei propoziții imperative) Ia (1). Ian să vă uitați numai la capul lui. SBIERA, P. 147. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii... – Ian zvîrle-l tu întăi. CREANGĂ, P. 56. Ian vezi, soro, ce minune! ALECSANDRI, P. A. 52. Ian ieși, mîndră, pînă-n drum! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 411. 2. Ia (2). Ian așa te vreu! NEGRUZZI, S. I 222. ◊ (Înaintea unei completive directe, atrage atenția asupra acesteia) Cînd, la urma tuturor, Ian, că venea-ncetișor... Dolca. ALECSANDRI, P. P. 55. Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. id. ib. 134.

EM- elem. en¹-.

ian! int. formă amplificată din ia! ian ascultă!

4) ĭa (bg. alb. ĭa), interj. de îndemnat orĭ de poruncit: ĭa să vedem ce e acolo ĭa du-te și vezĭ! Arată une-orĭ disprețu, saŭ ironia saŭ exagerarea: Cine-ĭ el? ĭa un prost! Tocmaĭ tu te-aĭ găsit să protestezi? Ĭa eŭ! Era și el ĭa un bĭet copil! Era ĭa atîtica de mic! Se întrebuințează la impus tăcere: Ĭa! Ce s’aude? Cine vine? – Îm nord ĭan (din ĭa-mĭ, ĭa îmĭ): ĭan dă-mĭ! Vechĭ și ĭanĭ și ĭane (d. ne, dativ). La Al. P. P. ĭan că, ĭacătă că. – Și ĭen (nord): ĭen ci vineŭ Tatariĭ, ĭacătă că veneaŭ Tătariĭ!

ĭáne interj., V. ĭa 4.

en i vz ian