TRAIAN lat. Trajanus, nume neexplicat pînă astăzi, cf. însă Traia, orășel în Baetica. I. În forma Troian, cu fonetism slav, numele cuceritorului Daciei s-a păstrat ca toponim în Bulgaria și la romîni ca termen pentru valurile romane fortificate, zise „troiane”, fiind atribuite acestui împărat, venerat de vechii slavi ca zeu (Weig 148). Ca nume de persoană în documente, Troian se poate explica și din Stroe, cu afereza lui s, alături de Troia, Troică, Troina, alte derivate ale acestuia. Excepție face toponimul Troienești „loc lîngă Troian”, cum spune documentul (16 A I 545), adică situat lîngă valul Traian, a cărui origine este clară, iar terminația -ești, denotă că, în acest sens, ar fi circulat și ca antroponim. Antroponimul bulgar actual Trajan, -a se explică de Weigand ca derivat din vb. blg. traja „a trăi”. Poate așa s-ar explica numele Ilie Traianovici din București, în 1816 (Cat gr. I). II. În forma actuală, circulația numelui Traian, ca și a celorlalte nume romane se datorează curentului latinist, care le-a impus mai întîi în Ardeal. Ca nume de familie îl găsim la 1830 în catagrafia satului Joldești; C-tin Traian (Sd VII 263-4) alături de alte nume de ardeleni, colonizați acolo: D-tru Moreșan, Ion Ungurianu, Ion Murariu.