TOTUNA adv. 1. (Pe lîngă verbul «a fi») La fel, același lucru. Boier, răzăși, țăran supus era totuna în fața lui. DELAVRANCEA, A. 102. Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori cîne-nlănțuit. COȘBUC, P. I 257. Totuna-i dacă astăzi sau mîne o să mor. EMINESCU, O. I 127. ◊ Expr. A-i fi cuiva (sau a face pentru cineva) totuna, se spune cînd din mai multe alternative, cineva nu dă preferință nici uneia, socotindu-le pe toate pe același plan. Spune-le ce-ți place. Că pentru ei, ori viu, ori mort, Totuna face. COȘBUC, P. I 78. De-acum ori să spun, ori să nu mai spun, că totuna mi-i. CREANGĂ, P. 30. 2. Într-una, fără a se opri. De trei zile o țin totuna cu mesele și cu lăutarii. ALECSANDRI, T. 552.