TORTURĂ, torturi, s. f. Caznă trupească sau chin moral; supliciu, suferință atroce. Merit... o pedeapsă mai grea decît ștreangul, o tortură care n-a fost născocită. C. PETRESCU, Î. II 58. Achim Cotor călătorește Trei zile lungi de lungi torturi. COȘBUC, P. II 228. Era o tortură pentru Dinu viața aceea falsă. VLAHUȚĂ, O. A. II 76. Este despotic, este arbitrar: violarea ce se face cetățenilor, punerea vieții lor în pericol, torturile, uciderile fără judecată. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ Fig. Tortura versului și a formei. GHEREA, ST. CR. III 101. – Pl. și: (învechit) torture (HASDEU, I. V. 164).