TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Munt.) Băț noduros, mai gros la un capăt; măciucă, ciomag, bîtă. Așa cum surîdea sprijinit în baston... chiar că se cerea grabnic măturat de un toroipan fără cruțare. C. PETRESCU, A. R. 28. Își luă însă toroipanul pe care și-l cioplise el dintr-un lemn nodoros de măslin sălbatec. ISPIRESCU, U. 30. Un uriaș cu mînile întinse-n sus, ținînd în dreapta un toroipan ridicat. CARAGIALE, N. F. 33.

toroĭpán n., pl. e (var. din toropală. Cp. și cu ngr. tò rópalon, cĭomagu). Munt. Iron. Cĭomag mare.

toroipănì v. a toropi: toroipăni pe cei mai mulți ISP.

toroipán (reg., fam.) s. n., pl. toroipáne

toroipán s. n., pl. toroipáne

TOROIPÁN s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

toroipan s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

toroipan, toroipane s. n. 1. (reg.) ciomag, măciucă. 2. penis erect.

a lua (pe cineva) în toroipan expr. (pop. – d. bărbați) a avea contact sexual (cu cineva)

a pune toroipanul (pe cineva) expr. 1. (pop.) a bate rău de tot. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual (cu o femeie).

a zbârli sparanghelu’ / toroipanul expr. (pop.) a avea o erecție.