2 intrări

8 definiții

TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în Antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

!toreútică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreúticii

toreútică s. f. (sil. -reu-), g.-d. art. toreúticii

TOREÚTICĂ s.f. Meșteșugul cizelării lemnului, a aurului și a fildeșului sau a metalelor; (p. restr.) arta sculpturii în bronz. ♦ Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. [Pron. -re-u-, gen. -cii. / < fr. toreutique].

TOREÚTIC, -Ă I. adj. referitor la toreutică. II. s. f. 1. arta cizelării și a sculpturii în lemn, metal sau fildeș; arta sculpturii în bronz. 2. totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. (< fr. toreutique)

TOREÚTICĂ f. 1) Arta de a sculpta într-un material dur (aur, fildeș, lemn etc.). 2) Tehnica de a confecționa sculpturi în bronz. /<fr. toreutique

*toréŭtic, -ă adj. (vgr. toreutikós, d. toreúo, lucrez cu dalta). Relativ la toreŭtică. S. f. (vgr. toreutiké [adică téhne, artă]). Arta de a cĭopli în relief lemnu, fildeșu, metalele.

Intrare: toreutic
toreutic
adjectiv (A10) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular toreutic toreuticul toreutică toreutica
plural toreutici toreuticii toreutice toreuticele
genitiv-dativ singular toreutic toreuticului toreutice toreuticei
plural toreutici toreuticilor toreutice toreuticelor
vocativ singular
plural
Intrare: toreutică
toreutică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular toreutică toreutica
plural
genitiv-dativ singular toreutici toreuticii
plural
vocativ singular
plural