TOREUTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în Antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

toreutică sf [At: SCRIBAN, D. / E: fr toreutique] 1 Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în Antichitatea greacă. 2 (Pex) Arta sculpturii în bronz. 3 (Pex) Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor.

TOREUTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.

TOREUTICĂ s.f. Meșteșugul cizelării lemnului, a aurului și a fildeșului sau a metalelor; (p. restr.) arta sculpturii în bronz. ♦ Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. [Pron. -re-u-, gen. -cii. / < fr. toreutique].

TOREUTIC, -Ă I. adj. referitor la toreutică. II. s. f. 1. arta cizelării și a sculpturii în lemn, metal sau fildeș; arta sculpturii în bronz. 2. totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. (< fr. toreutique)

TOREUTICĂ f. 1) Arta de a sculpta într-un material dur (aur, fildeș, lemn etc.). 2) Tehnica de a confecționa sculpturi în bronz. /<fr. toreutique

*toréŭtic, -ă adj. (vgr. toreutikós, d. toreúo, lucrez cu dalta). Relativ la toreŭtică. S. f. (vgr. toreutiké [adică téhne, artă]). Arta de a cĭopli în relief lemnu, fildeșu, metalele.

toreutică (desp. -re-u-) s. f., g.-d. art. toreuticii

!toreutică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreuticii

toreutică s. f. (sil. -reu-), g.-d. art. toreuticii