TOPILĂ, topile, s. f. 1. Loc în albia unui rîu sau într-o apă stătătoare unde se pune la topit cînepă sau altă plantă textilă; bazin de topire, constînd dintr-o groapă legată printr-un canal de alimentare de o apă curgătoare sau de un lac; topitoare. (Cu pronunțare regională) Trei surori au plecat cu cînepa la tochilă. I. CR. IV 72. 2. Cuptor pentru topit metalele; topitoare. (Fig.) Orbind eu prăsila lui Adam, o întorc de la cărarea bună, s-o duc pe încet la topila noastră aici (= în iad). BUDAI-DELEANU, Ț. 223.