TOMNATIC², -Ă, tomnatici, -e, adj. (Și în forma tomnatec) 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. Cerul, căptușit cu nouri tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. REBREANU, R. I 70. În curînd raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi. IBRĂILEANU, A. 215. Aerul tomnatic al unei dimineți răgușite de ceață îi răcori repede fruntea. MACEDONSKI, O. III 20. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. Meri tomnatici. ▭ Și-ar vrea să facă-o gargară De prune tomnatice. TEODORESCU, P. P. 131. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; p. ext. trist, melancolic. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier. EMINESCU, O. I 71. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vîrsta care precedă bătrîneții. Dama asta tomnatecă, dar plăcută încă... e o americană bogată. NEGRUZZI. S. I 327. ◊ Flăcău (sau fecior, holtei) tomnatic = bărbat trecut de prima tinerețe și rămas neînsurat; becher, celibatar. Am jucat la trei jocuri într-o singură zi: unul, de flăcăi tomnatici. CREANGĂ, A. 104. Sînteți însurat, domnule director? – Ba nu, doamna mea! Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic. ALECSANDRI, T. I 287. Vezi pe acest flăcău tomnatic îmbrăcat cu un frac fără mînice. NEGRUZZI, S. I 238. – Variantă: tomnatec, -ă adj.