tombac¹ sn [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VII, 234 / V: (înv) tum~ / E: fr tombac, tc tumbak] (Mtg) Aliaj de cupru cu zinc, de culoare roșiatică, folosit la fabricarea unor sârme, table etc.

TOMBAC s. n. Aliaj de cupru cu zinc. Fierul, aurul, tombacul, Ardă-l focul să mi-l ardă. EMINESCU, L. P. 147. Acolo îmi străpunse vederile lumina flăcărilor de niște mangale de tombac poleit. ODOBESCU, S. I 292. – Variantă: tumbac (FILIMON, C. 151) s. n.

TOMBAC s.n. Aliaj de cupru și zinc. [Var. tumbac s.n. / < fr. tombac].

TOMBAC s. n. aliaj de cupru și zinc, de culoarea aurului, folosit sub formă de sârme, table etc. (< fr. tombac)

TOMBAC n. Aliaj de cupru și zinc, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea unor sârme, site și table. /<fr. tombac, turc. tumbak

tombác, V. tumbac.

tumbac sn vz tombac¹

TUMBAC s.n. v. tombac.

tumbac n. aramă galbenă: cu toiag de liliac, cu mătănii de tumbac POP. [Turc. TUMBAK].

2) tumbác n., pl. urĭ (turc. tumbak, it. tombacco, fr. tombac, d. malaĭezu tambaga, aramă). Vechĭ. Alamă. – Azĭ (după fr.) tombac.

1) tumbác și tumbéchĭ n., pl. urĭ (turc. tumbak, bobiță). Vechĭ. Abanos, lemn negru: cu toĭag de liliac și mătăniĭ de tumbac (P. P.).

tombac s. n.

tombac s. n.

tombac s. n.

tumbac s. m. – Bronz. – Var. tombac. Mr. tumbachi. Tc. tumbak (Șeineanu, II, 368), cf. sp. tumbaga.

tumbac, tumbacuri, s.n. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac.