TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

tocilar, ~ă [At: COSTINESCU / V: (reg) ~Ier sm / Pl: ~i, ~e / E: tocilă + -ar] 1 sm Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat (la tocilă (1)) Si: (reg) tocitor (1). 2 smf (Fam; fig; dep) Elev, student etc. care învață mecanic lecțiile Si: (înv) bucher, (fam) tocilă (2), tocitor (2). 3 smf (Fam; fig; dep) Elev, student etc. care învață mult Si: (fam) tocilă (3), tocitor (3).

TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. (La m.) Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat. 2. Fig. (În limbajul școlarilor) Elev care învață pe dinafară (de obicei fără preocuparea de a adînci); bucher.

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

TOCILÁR s. v. bucher.

TOCILÁR s. (rar) ascuțitor, (reg.) tocitor, (Ban., Transilv. și Bucov.) șlaifăr. (~ul ascute cuțitele.)

TOCILAR s. (rar) ascuțitor, (reg.) tocitor, (Ban., Transilv. și Bucov.) șlaifăr. (~ ascute cuțitele.)

tocilar s. v. BUCHER.