tocan³ sn vz tocană

tocană sf [At: LB / V: (reg) ~an sn / Pl: ~ne, (reg) ~căni, ~cănuri / E: mg tokány] 1 Mâncare cu sos, făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă și, uneori, cu adaos de cartofi Si: (reg) topală (3). 2 Mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. 3 (Reg) Conservă preparată (mai ales de ciobani) din carne de oaie fiartă cu mirodenii, care se păstrează în oale, în burdufuri etc. Si: (reg) sloi. 4 (Reg) Friptură (de miel sau de porc). 5 (Reg) Mâncare făcută din prune fierte la care se adaugă ceapă tocată. 6 (Reg; determinat prin „de poame”) Compot. 7 (Mol) Magiun. 8 (Reg) Mămăligă. 9 (Reg) Aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărâțe de grâu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cânepă, ca să nu se scămoșeze în timpul țesutului Si: (reg) mânjeală, mânjitură.

tocăna v vz tocăni

tocăni [At: BUDAI-DELEANU, T. 45 / V: (reg) ~na / Pzi: ~nesc, tocăn / E: toc¹ + -ăni] (Reg) 1 vi A bate în ceva cu lovituri repetate Si: a bocăni, a ciocăni. 2 vt (Fig) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, a pisălogi. 3 vt (Fig) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a trăncăni (4). 4 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 5 vt A toca¹ (15). 6 vr (D.fructe) A se zdrobi. 7 vt A murdări. 8 vt (Fig) A certa pe cineva. 9 vt A ponegri pe cineva. 10 vt A chema orătăniile la mâncare prin strigătul „toc-toc”.

TOCANĂ, tocane, s. f. Mîncare cu sos, făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă și, uneori, cu adaos de cartofi (v. gulaș, papricaș); mîncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. Prînzise la «Cerbul bătrîn» tocană pipărată. VORNIC, P. 65. Mai servește tocană; e specialitatea popotei noastre!... Tocană cu mămăliguță. C. PETRESCU, Î. I 282. Începea a aduce... tocană de carne de berbece îndoită cu ceapă. RETEGANUL, P. III 83.

TOCĂNI, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. În fluiere și triște Cînta, lin tocănind pe o covată, Cît putea simțirile să miște Fieșcui. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.

TOCANĂ ~e f. 1) Mâncare pregătită din bucățele de carne (mai ales de porc) prăjită cu ceapă și înăbușită în sos sau bulion. 2) Mâncare pregătită din legume tocate, prăjite cu ceapă. /<ung. tokany

A TOCĂNI ~esc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni

tocană f. mâncare din bucăți de carne cu ceapă și grăsime. [V. oca].

tocănì v. a toca mărunt; fig. a toca într’una din gură.

tocánă f., pl. e (d. a toca; d. rom. vine ung. tokány, tocană). Un fel de mîncare din carne tăĭată în bucățele de 2-3 centimetri și prăjită în sos cu ceapă. Ban. Maram. Mămăligă. – În Trans. și cricală. V. papricaș.

tocănésc v. intr. (d. interj. toc, ca bocănesc d. boc. Cp. cu docănesc). Toc (bat toaca) mult, bocănesc: nu maĭ tocăni, că m’aĭ asurzit! Strig la mîncare pin strigătu de toc-toc: ĭeșĭ afară să tocănească angăriile (Neam. Rom. Lit. 2, 810).

tocană s. f., g.-d. art. tocanei; pl. tocane

tocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, 3 sg. tocănește, imperf. 1 tocăneam; conj. prez. 1 sg. să tocănesc, 3 să tocănească

tocană s. f., g.-d. art. tocanei; pl. tocane

tocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, imperf. 3 sg. tocănea; conj. prez. 3 să tocănească

tocană s. f., g.-d. art. tocanei; pl. tocane

tocăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, imperf. 3 sg. tocănea; conj. prez. 3 sg. și pl. tocănească

TOCANĂ s. (Mold.) mâncărică.

TOCANĂ s. v. mămăligă.

TOCĂNI vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.

tocană s. v. MĂMĂLIGĂ.

TOCANĂ s. (Mold.) mîncărică.

tocăni vb. v. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. JEGOȘI. MĂRUNȚI. MÎNJI, MURDĂRI. PĂTA. PLICTISI. POCĂNI. SÎCÎI. TOCA.

tocánă, tocane, s.f. (reg.) Făină de mălai fiartă în apă cu sare; mămăligă: „Da' țâpă-i dară și o bucată de tocană...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 43). ■ Termen utilizat în satele de pe valea Marei; pe văile Iza și Vișeu se folosește sin. coleșă. Exclusiv în Maram. și Sătmar; în restul țării se folosește sin. mămăligă (ALR, 1965: 1.111). – Din magh. tokány „tocană” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, după Frățilă).

tocăní, tocănesc, v.t.r. (reg.) 1. A zdrobi, a pisa. 2. A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).

tocană, tocane, s.f. – (reg.; gastr.) Mămăligă; făină de mălai fiartă în apă cu sare. Termen utilizat în satele de pe Mara, până în Vad și Săpânța; coleșă (pe Iza și Vișeu) (ALRRM, 1971: 519). Termen atestat doar în Maramureș și Sătmar; în restul țării se folosește invariabil mămăligă (ALR, 1965: 1.111). – Din magh. tokány „tocană” (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, cf. Frățilă).

tocăni, tocănesc, vb. – (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).

tocană, -e, s.f. – (gastr.) Mămăligă; făină de mălai fiartă în apă cu sare. Termen utilizat doar în satele de pe Mara și Codru, până în Vad și Săpânța; coleșă (pe Iza și Vișeu) (ALR 1971: 519). Termen atestat doar în Maramureș și Sătmar; în restul țării se folosește invariabil mămăligă (ALR 1965: 1111). – Din magh. tokány (MDA).