2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire.

titular, ~ă [At: ZILOT, CRON. 73 / Pl: ~i, ~e / E: fr titulaire] 1-2 smf, a (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. cu caracter de permanență, în baza unei numiri legale. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care se bucură de un drept subiectiv. 5-6 smf, a (Actor) care interpretează rolul principal într-o piesă, într-un film etc. 7-8 smf, a (Persoană) care dă titlul (8) unei opere artistice. 9 a (Îs) Rol ~ Rol principal într-o piesă, într-un film etc.

TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. cu caracter de permanență, pe baza unei numiri făcute după formele legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire.

TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care îndeplinește o funcție, ocupă un post etc. cu caracter de permanență, pe baza unei numiri făcute după formele legale. Directorul... însărcinat a gera afacerile prefecturiidistrictul neavînd deocamdată titular... a șoptit, cu zîmbetul său diplomatic: «Om vedea!». CARAGIALE, N. S. 60. 2. Fig. (Rar) Care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice. Se mai află și astăzi vestitul han al Spătăreștilor, unde ades au poposit triburile negre în mijlocul cărora Matei Millo a observat pe titulara piesei. SADOVEANU, E. 67.

TITULÁR, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Cel) care îndeplinește permanent și exclusiv o funcție (pe baza unei numiri legale, a unei diplome academice). ♦ (Cel) care se bucură de un drept juridic. 2. (Fig.) (Cel) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. [Cf. fr. titulaire].

TITULÁR, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care îndeplinește permanent și excesiv o funcție etc. 2. (cel) care se bucură de un drept juridic. 3. (fig.) (cel) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice. (< fr. titulaire)

TITULÁR ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care îndeplinește o funcție permanentă pe care o deține după lege. 2) Care posedă (ceva) pe baze juridice; cu drept legal de posesor (a ceva). 3) rar (despre personaje literare) Care deține locul central, numele lui servind drept titlu pentru opera respectivă. /<fr. titulaire

titular a. și m. care posedă titlul și dreptul unei demnități.

*titulár, -ă adj. și s. (fr. titulaire, d. lat. titulus, titlu). Care ocupă o funcțiune pe baza titluluĭ, examenuluĭ saŭ concursuluĭ: episcop titular, profesor titular la catedra de istorie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre

titulár adj. m., s. m., pl. titulári; f. sg. tituláră, pl. tituláre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TITULÁR s. (SPORT) component. (~ al echipei naționale.)

Intrare: titular (adj.)
titular1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • titular
  • titularul
  • titularu‑
  • titula
  • titulara
plural
  • titulari
  • titularii
  • titulare
  • titularele
genitiv-dativ singular
  • titular
  • titularului
  • titulare
  • titularei
plural
  • titulari
  • titularilor
  • titulare
  • titularelor
vocativ singular
plural
Intrare: titular (s.m.)
titular2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • titular
  • titularul
  • titularu‑
plural
  • titulari
  • titularii
genitiv-dativ singular
  • titular
  • titularului
plural
  • titulari
  • titularilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

titular, -ă titulară

  • 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Directorul... însărcinat a gera afacerile prefecturii – districtul neavînd deocamdată titular... a șoptit, cu zîmbetul său diplomatic: «Om vedea!». CARAGIALE, N. S. 60.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Persoană) care se bucură de un drept juridic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Se mai află și astăzi vestitul han al Spătăreștilor, unde ades au poposit triburile negre în mijlocul cărora Matei Millo a observat pe titulara piesei. SADOVEANU, E. 67.
      surse: DLRLC

etimologie: