TITIREZ, titirezi, s. m., și titireze, s. n. 1. Partea de jos, de formă conică, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul să se învîrtească mai ușor; p. ext. jucărie care are această formă; sfîrlează, prîsnel. Titirez-rez, Calcă pe retez (Cîntarul). GOROVEI, C. 58. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de iuțeală, mai ales în legătură cu verbe de mișcare) Vorbise așezat, potolit, dar cu o neclintire în glas care-l făcu pe Vasile să se învîrte pe scăunel ca un titirez. DUMITRIU, N. 241. Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist, mititel și iute ca un titirez. HOGAȘ, M. N. 99. Cum gioacă de frumușel, dragu mamei!!... parcă-i un titirez! ALECSANDRI, T. I 161. (Cu aluzie la dimensiunile mici ale obiectului) Copilul rămîne titirez ori ghebos, ori cu altă sminteală și pricină. MARIAN, NA. 337. 2. Bățul de sub coșul morii, care lovește teica pentru a face să treacă grăunțele între pietre; hădărag.