TITANIT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan¹, de culoare galbenă, verzuie sau brună, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite.

titanit sn [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~uri / E: fr titanite] (Min) Silicat natural de calciu și de titan² (1), de culoare galbenă, verzuie sau brună, întrebuințat ca piatră semiprețioasă Si: sfen.

TITANIT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan¹, de culoare galbenă, verzuie sau brună, întrebuințat ca piatră semiprețioasă. – Din fr. titanite.

TITANIT, titanituri, s. n. Silicat natural de calciu și de titan, de culoare galbenă, verzuie sau brună, întrebuințat ca piatră semiprețioasă.

TITANIT s.n. Silicat natural de calciu și de titan, întrebuințat ca piatră semiprețioasă; sfen. [< fr. titanite].

TITANIT s. n. 1. silicat natural de titan și de calciu, piatră semiprețioasă; sfen. 2. aliaj dur cu carburi metalice, concreționat. (< fr. titanite)

TITANIT ~uri n. 1) Mineral de culoare galbenă, brună sau verde, întrebuințat ca piatră semiprețioasă și ca materie primă pentru obținerea oxidului de titan; sfen. 2) Piatră semiprețioasă corespunzătoare. /<fr. titanite

titanit s. n., (pietre; aliaje) pl. titanituri

titanit s. n., pl. titanituri

titanit s. n., pl. titanituri

TITANIT s. v. sfen.

TITANIT s. (MIN.) sfen.