2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A tiraniza. Cred că tirăniți pe bieții romîni. ODOBESCU, S. II 11. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. Și-ncepu-ntîi bogăția să exprime într-aceste Că nemărginitul bine numai ea în lume este... Fără dînsa orișicine pre pămînt să tirănește. PANN, P. V. II 23.

TIRĂNÍ, tirănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A tiraniza. ♦ Refl. A se chinui, a se canoni. – Din tiran.

*tiranisésc v. tr. (ngr. tyrannizo, aor. -ánnisa). Tratez cu tiranie (cu cruzime). V. refl. Avaru se tiranisește. – Și *tiranizez (fr. tyranniser). Și tirănesc (Pan).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIRĂNÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, teroriza, tiraniza, urgisi.

tirăni vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TERORIZA. TIRANIZA. URGISI.

Intrare: tirăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tirăni
  • tirănire
  • tirănit
  • tirănitu‑
  • tirănind
  • tirănindu‑
singular plural
  • tirănește
  • tirăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tirănesc
(să)
  • tirănesc
  • tirăneam
  • tirănii
  • tirănisem
a II-a (tu)
  • tirănești
(să)
  • tirănești
  • tirăneai
  • tirăniși
  • tirăniseși
a III-a (el, ea)
  • tirănește
(să)
  • tirănească
  • tirănea
  • tirăni
  • tirănise
plural I (noi)
  • tirănim
(să)
  • tirănim
  • tirăneam
  • tirănirăm
  • tirăniserăm
  • tirănisem
a II-a (voi)
  • tirăniți
(să)
  • tirăniți
  • tirăneați
  • tirănirăți
  • tirăniserăți
  • tirăniseți
a III-a (ei, ele)
  • tirănesc
(să)
  • tirănească
  • tirăneau
  • tirăni
  • tirăniseră
Intrare: tirănit
tirănit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tirănit
  • tirănitul
  • tirănitu‑
  • tirăni
  • tirănita
plural
  • tirăniți
  • tirăniții
  • tirănite
  • tirănitele
genitiv-dativ singular
  • tirănit
  • tirănitului
  • tirănite
  • tirănitei
plural
  • tirăniți
  • tirăniților
  • tirănite
  • tirănitelor
vocativ singular
plural
tirănire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tirănire
  • tirănirea
plural
  • tirăniri
  • tirănirile
genitiv-dativ singular
  • tirăniri
  • tirănirii
plural
  • tirăniri
  • tirănirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)