TIPTIL adv. 1. (În legătură cu verbe de mișcare, uneori repetat) Încet, binișor, ușurel (pentru a nu fi auzit). Îl lega cu tulpan la cap, și-l culca în iatac cu perdelele strînse. Apoi, tiptil, cutreiera toată casa, șoptind, poruncind; pretutindeni liniște. BASSARABESCU, S. N. 29. Știam bine că nu e nimeni să ne audă, cu toate astea vorbeam încet, umblam tiptil, din cînd în cînd ne opream în loc și ascultam. VLAHUȚĂ, O. A. 485. Mama... vine, tiptil, în vîrful degetelor, pe la spatele mele. CREANGĂ, O. A. 66. Simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. EMINESCU, O. IV 281. ♦ Pe furiș, pe nesimțite (pentru a nu fi văzut sau auzit). Tiptil-tiptil, tot pe vine... ajunse mai la jumătate cale. MIRONESCU, S. A. 73. De fete mari e lunca plină, Iar vîntul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. COȘBUC, P. I 87. ♦ Pe ascuns (pentru a nu fi văzut, pentru a nu se da de gol). Harun-al-Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu vizirul iese. EMINESCU, O. IV 405. 2. (Învechit, în legătură cu verbul «a se îmbrăca») Deghizat, travestit, costumat. Trece califul Harun-al-Rașid îmbrăcat tiptil, așa ca să nu-l recunoască nimeni. CARAGIALE, P. 124. Pe la aprinsul lumînărilor... îmbrăcat tiptil, eram introdus ca călugăr în odaia răposatului cuconu Tache. GHICA, S. 7. Să ne întoarcem în cetate noaptea îmbrăcați tiptil. GORJAN, H. I 7. Mă-sa, măre, l-învăța Și din gură mi-i zicea:... Peste fes roșu din cap Pune un ștergar vărgat Ca turcoaicele legat... Iencea-ntocmai că urma, Că tiptil mi se-mbrăca. TEODORESCU, P. P. 641. -Variantă: (învechit) teptil (ALECSANDRI, T. 508, KOGĂLNICEANU, S. 138) adv.