2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

tipic2, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 49 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr țypique] 1 a Care caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc. Si: caracteristic, specific. 2 sn Ceea ce este specific cuiva sa a ceva. 3 sn (Prc) Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în mod veridic esența realității.

TÍPIC3, -Ă, tipici, -e, adj. Care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. În primul rînd este tipic ceea ce exprimă în modul cel mai deplin și mai expresiv esența forței sociale respective. V. ROM. mai 1953, 191. Rudin este reprezentantul tipic al păturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237. Un caz tipic de deformare profesională. C. PETRESCU, C. V. 267.

TÍPIC1 s. n. Caracterul a ceea ce este tipic, specific, caracteristic. În proza lui Vlahuță tipicul strivește individualul. VIANU, A. P. 190. ♦ Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care în artă exprimă esența realității. Problema tipicului ocupă un loc central în estetica marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4.

TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].

TÍPIC, -Ă I. adj. care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. (< fr. typique, lat. typicus)

TÍPIC2 ~că (~ci, ~ce) Care întrunește trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. typique

tipic a. 1. ce caracteriza un tip: fiecare rassă are o fizionomie tipică; 2. ce servă de tip: caractere tipice; 3. alegoric, simbolic.

*típic, -ă adj. (vgr. typikós). Care caracterizează un tip: trăsăturile tipice ale raseĭ galbene. Care are o puternică originalitate: personagiŭ tipic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

típic1 adj. m., pl. típici; f. típică, pl. típice

típic adj. m., pl. típici; f. sg. típică, pl. típice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÍPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.

TIPIC adj. 1. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. caracteristic, clasic, reprezentativ, specific. (Un exemplu ~.)

Tipic ≠ atipic, necaracteristic, netipic


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TÍPIC, -Ă adj. (cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus): în sintagma dialect tipic (v.).

TIPIC (< fr. typique < lat. typicus) Termen sinonim cu caracteristic, specific, concept pe care se bazează însușirea artei de a înfățișa generalul prin individual, de a sugera repetabilul prin irepetabil, necesarul prin întîmplător. Noțiunea tipic nu derivă din aceea de tip, pentru că, în conceptul tip, accentul se pune pe general, pe cînd în tipic, pe sinteza generalului cu individualul, a repetabilului cu irepetabilul. Tipicul este un principiu organizator, fundamental al realismului clasic care constă în „redarea veridică a caracterelor în împrejurări tipice”, după formularea lui Fr. Engels.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

tipícă, tipice s. f. Obedniță. – Din sl. tipikŭ.

Intrare: tipică
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipi
  • tipica
plural
  • tipice
  • tipicele
genitiv-dativ singular
  • tipice
  • tipicei
plural
  • tipice
  • tipicelor
vocativ singular
plural
Intrare: tipic (adj.)
tipic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipic
  • tipicul
  • tipicu‑
  • tipică
  • tipica
plural
  • tipici
  • tipicii
  • tipice
  • tipicele
genitiv-dativ singular
  • tipic
  • tipicului
  • tipice
  • tipicei
plural
  • tipici
  • tipicilor
  • tipice
  • tipicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tipic (adj.)

  • 1. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.
    exemple
    • În primul rînd este tipic ceea ce exprimă în modul cel mai deplin și mai expresiv esența forței sociale respective. V. ROM. mai 1953, 191.
      surse: DLRLC
    • Rudin este reprezentantul tipic al păturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237.
      surse: DLRLC
    • Un caz tipic de deformare profesională. C. PETRESCU, C. V. 267.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat neutru (numai) singular Caracterul a ceea ce este specific.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 attach_file un exemplu
      exemple
      • În proza lui Vlahuță tipicul strivește individualul. VIANU, A. P. 190.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. prin restricție Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității.
        surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
        exemple
        • Problema tipicului ocupă un loc central în estetica marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4.
          surse: DLRLC

etimologie: