TIPA interj. (Adesea repetat sau în corelație cu lipa; uneori cu valoare de adverb) Onomatopee care redă sunetul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte încet. Seara se întoarce acasă, tot pe jos, lipa-tipa, tipa-lipa. STANCU. D. 87. Atunci a intrat tipa-tipa în cetate. CARAGIALE, S. 55.