TIOHĂI, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A alunga un animal (cu strigătul «tio»); a huidui (oameni, animale). A venit un văcar, a tiohăit boii. GALAN, Z. R. 163. Leagă de coada unui cîne o ploscă și toți nuntașii îl tiohăiesc. SEVASTOS, N. 315. Începură a-l tiohăi. ȘEZ. V 41. ◊ Intranz. Parcă-i văd pe toți grămadă, șuierînd și tiohăind. CONTEMPORANUL, I 292. – Variantă: tiui (ALECSANDRI, T. 918) vb. IV.