TILINCĂ, tilinci, s. f. 1. Instrument primitiv de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri pentru degete, făcut din coajă de tei ori de cireș sau din lemn de soc, paltin etc., avînd un timbru ascuțit, șuierat; trișcă. Era... răsfăț de sunete ca din tilinci de argint. DELAVRANCEA, S. 90. S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COȘBUC, P. I 57. ◊ (Poetic) Povești străbune, cîntece uitate, Cu glasuri de tilinci îndepărtate Îmi amăgesc iar gîndul și mă-ngînă. IOSIF, V. 92. 2. Talangă. (Atestat în forma telincă) Iar cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici, Care sună ca telinca. ALECSANDRI, T. 904. 3. Groapă de fîntînă. Au aflat apa încuiată, că era podită tilinca fîntînii pe deasupra apei. SBIERA, P. 227. – Variante: telingă (RUSSO, O. 122), telincă, tilingă (BASSARABESCU, S. N. 129) s. f.