TIJĂ, tije, s. f. 1. (Rar) Tulpina aeriană a plantelor erbacee. V. lujer, vrej. Din mijlocul frunzelor late și grase, nufărul se ridică în aer. E mai întîi o tijă înaltă, încît floarea mică din vîrful ei pare o cupă cu picior lung, pentru băut o băutură rară. BOGZA, C. O. 158. 2. Bară rotundă care face parte dintr-un sistem tehnic ca organ de legătură, fiind solicitată în general la întindere și la compresiune.