TIGOÁRE, tigori, s. f. (Regional) Termen injurios dat unei persoane leneșe; om de nimic, trîntor. Ce nevolnic, mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche. CREANGĂ, A. 13. Slab îi, puhab, o tigoare, Să-l lovești o dată, moare. CONTEMPORANUL, II 760.

TIGOÁRE ~óri f. pop. 1) Om foarte leneș. 2) Ființă slabă lipsită de putere. 3) Persoană rea, ticăloasă. /Orig. nec.

tigoare f. 1. om ticălos: o tigoare de băiat CR.; 2. fam. femeie rea. [Tr. tigor, om slab, mișel: origină necunoscută].

tigoáre f., pl. orĭ (var. din tihoare). Munt. Mold. Putoare, om foarte leneș: Auzĭ? Tigoarea! Slutu draculuĭ! (CL. 1924, 194). Serbia. Slăbitură. – În Trans. (Bran) tigór (m.), om slab, slăbitură. – Și digoare (Nț.). În Rț. tihoare, duhoare, aer puturos.

tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri

tigoáre s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri

tigoríe s.f. (reg.) necaz, chin; boală.

tigoáre, tigori, s.f. – (reg.) 1. Dihonie, ceartă (Calendar, 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

tigoáre, tigori, s.f. – 1. Dihonie, ceartă (Calendar 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (DEX).