digoare sf vz tigoare

tigoare sf [At: NEGRUZZI, S. III, 37 / V: (reg) di~, tihoară, tiho~, tio~ sf, ~or sm / Pl: ~ori / E: nct] 1 (Reg) Animal slab și lipsit de putere. 2 (Reg) Animal care se mișcă încet, leneș. 3 (Reg) Animal care produce daune. 4 (Reg; dep) Om slab. 5 (Reg; dep) Om zdrențăros. 6 (Reg; dep) Om leneș. 7 (Pop; dep) Om netrebnic. 8 (Olt; îf tihoare) Aer rău mirositor Si: duhoare.

tigor sm vz tigoare

tigorie sf [At: TOMESCU, GL. / Pl: ? / E: tigori + -ie] (Olt) 1 Necaz. 2 Boală (1). 3 Suferință.

tihoară sf vz tigoare

tihoare sf vz tigoare

tioare sf vz tigoare

TIGOARE, tigori, s. f. (Regional) Termen injurios dat unei persoane leneșe; om de nimic, trîntor. Ce nevolnic, mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche. CREANGĂ, A. 13. Slab îi, puhab, o tigoare, Să-l lovești o dată, moare. CONTEMPORANUL, II 760.

TIGOARE ~ori f. pop. 1) Om foarte leneș. 2) Ființă slabă lipsită de putere. 3) Persoană rea, ticăloasă. /Orig. nec.

tigoare f. 1. om ticălos: o tigoare de băiat CR.; 2. fam. femeie rea. [Tr. tigor, om slab, mișel: origină necunoscută].

digoáre V. tigoare.

tigoáre f., pl. orĭ (var. din tihoare). Munt. Mold. Putoare, om foarte leneș: Auzĭ? Tigoarea! Slutu draculuĭ! (CL. 1924, 194). Serbia. Slăbitură. – În Trans. (Bran) tigór (m.), om slab, slăbitură. – Și digoare (Nț.). În Rț. tihoare, duhoare, aer puturos.

tihoáre, V. tigoare.

tigoare (pop.) s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigoare (pop.) s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigoare s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigorie s.f. (reg.) necaz, chin; boală.

tigoáre, tigori, s.f. (reg.) 1. Dihonie, ceartă. 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (MDA).

tigoare, tigori, s.f. – (reg.) 1. Dihonie, ceartă (Calendar, 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

tigoare, tigori, s.f. – 1. Dihonie, ceartă (Calendar 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (DEX).