TICHIE, tichii, s. f. Un fel de bonetă fără boruri, de stofă sau de pînză, care acoperă numai creștetul capului. V. scufie. Tatăl lui Bedros avea o tichie neagră de mătase. DUMITRIU, N. 266. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune în ironie despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, aleargă după altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ (Popular) Membrană care învelește uneori capul copiilor la naștere. ◊ Expr.(În superstiții) A se naște cu tichia în cap = a fi norocos. Cînd este vorba de vînătoare, apoi poți să mi te lauzi că ești născut cu tichia în cap. ODOBESCU, S. III 194. – Variantă: chitie (ALECSANDRI, P. III 83, PĂSCULESCU, L. P. 218) s. f.