TI interj. (De obicei cu «i» prelungit) 1. Exclamație care exprimă mirare sau admirație. Tii! da s-a lăsat afară ger grozav. STANCU, D. 106. (Pipăie stofa pantalonilor) Tii! Teribilă, dom’le. SEBASTIAN, T. 124. Tii!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestii mele din blana istui vulpoi. CREANGĂ, O. A. 295. 2. Exclamație care exprimă mînie, ciudă, necaz. Tii! frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa, că-i sărea ochilarii din ochi și giubenul din cap, de auzea cîinii în Giurgiu. CARAGIALE, O. I 45. – Variantă: tiu interj.