TEȘMENIT, -Ă, teșmeniți, -te, adj. (Regional) Buimăcit, zăpăcit, smintit. A rămas teșmenită, de nu mai știa ce e cu ea pe lume. Nu bea, nu mînca. STANCU, D. 47. ◊ (Substantivat) Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe, ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11. ♦ Dezmățat, netrebnic. Am văzut perindîndu-se tot ce Bucureștii avea... mai teșmenit și defăimat. M. I. CARAGIALE, C. 57.