teșmenésc v. tr. (ung.). Munt. Uzez, stric (o haĭnă): mĭ-aĭ purtat haĭna și mĭ-aĭ teșmenit-o. V. refl. Mă veștezesc, mă berghelesc: s’a teșmenit de bătrîneță. Mă izmenesc, mă țicnesc, mă zăpăcesc, mă uluĭesc: nu știa ce să facă teșmenitu de Joĭe (Isp. 2, 20. Cp. și rev. I. Crg. 9, 94). – Și -lesc.