TEȘITURĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). 2. Partea care rămîne în pămînt dintr-un trunchi tăiat sau ars; ciot, buturugă. Dă bici iepelor și iar mai trage un ropot; cînd numai iată ce ajunge roata de-o teșitură și iar se rupe capătul. CREANGĂ, P. 128. Intră-apoi și omu-n casă suduind... Că și-a rupt la car un capăt într-un drac de teșitură. CONTEMPORANUL, V_I 40. ♦ Bucată de lemn scurtă; despicătură. (Atestat în forma tișitură) Iacă dihania de urs... pun mîna pe o tișitură și strigînd înfricoșat... am și repezit într-însul. MARIAN, NA. 248. – Variante: tișătură (ȘEZ. XXI 51, ib. XXIII 106), tișitură s. f.