TESCUI, tescuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A presa pentru a stoarce ceva; a pune la teasc. (Refl. pas.) [Cașul] se sară și se tescuiește spre a se scurge apa din el. I. IONESCU, D. 403. ♦ Fig. A strînge, a apăsa, a îndesa. Fără să îmi pot tescui în mine nemulțumirea... am cam început să mă împac cu ideea că tata n-a agonisit avere. CAMIL PETRESCU, U. N. 30. Fără voie el se uită la palma care a tescuit și frămîntat mărgelele, ca și cum ar fi voit să o mustre de păcatul făcut. GANE, N. II 29. 2. A umple (ceva) prin îndesare; a îndesa, a ticsi. Puse mîna ca să-și pipăie portofelul tescuit cu hîrtii. SLAVICI, N. II 311.