TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. n. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

terț, ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 229 / V: (rar) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: lat tertius] 1-2 smf a (Persoană) care nu ia parte la încheierea unui act juridic sau la un litigiu nici direct, nici prin reprezentare, și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3 a Al treilea (3). 4 sm (Log; îs) ~ul exclus Principiu fundamental al gândirii, conform căruia dintre două enunțuri contradictorii unul este adevărat, celălalt fals, o a treia posibilitate fiind exclusă.

terțiu¹ sm vz terț³

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj. Care vine în rîndul al treilea; al treilea. Terță persoană. ♦ (Substantivat, m.; Jur.) Persoană sau persoane care nu figurează ca parte în acte sau în convenții, dar care pot avea drepturi sau obligații izvorîte din astfel de acte.

TERȚ, -Ă adj. Care vine în al treilea rînd; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorîte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terțului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunț nu poate fi decît adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].

TERȚ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. ♦ malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)

TERȚ² ~i m. jur. Persoană care nu figurează ca parte într-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-și apăra drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor două părți (reclamant și reclamat).

TERȚ¹ ~ă (~i, ~e) Care vine pe locul trei într-o ierarhie; al treilea. O ~ă persoană. /<lat. tertius, it. terzo

terț³ (persoană) s. m., pl. terți

terț¹ adj. m., pl. terți; f. terță, pl. terțe

terț² (persoană) s. m., pl. terți

terț¹ adj. m., pl. terți; f. terță, pl. terțe

terț (al treilea) adj. m., (jur.) s. m., pl. terți; f. sg. terță, pl. terțe

terti, -uri, s.n. – Ogradă: „A sărit peste gard în t’ert’i și s-a dus” (Bilțiu 1999: 301). – Din magh. térség „regiune”.