tertel sn [At: NEGRUZZI, S. I, 16 / V: (înv) tirtir / Pl: ~uri / E: tc tirtil] (Tcî) 1-2 Șnur (sau ciucure) din fire de mătase sau de aur.

TERTEL, terteluri, s. n. (Învechit) Șnur sau ciucure făcut dintr-o împletitură de fire de mătase sau de aur și folosit la împodobirea marginilor unui veșmînt, ale unei perne, perdele etc. Purta una dintr-acele scurte cațaveici, numite fermenele, broderia căreia, cu fir și tertel, îi acoperea tot pieptul. NEGRUZZI, S. I 16.

tertel n. șnur de mătase: broderia cu fir și cu tertel îi acoperia tot pieptul. NEGR. [Turc. TYRTYL].

tertél n., pl. urĭ (turc. tyrtyl, omidă). Găitan de sîrmă foarte supțire învîrtită în spirală de un milimetru și maĭ puțin în diametru: broderie cu tertel. – Și tirtir.

tirtir sn vz tertel

tirtír, V. tertel.

tertel (înv.) s. n., pl. terteluri

tertel (înv.) s. n., pl. terteluri

tertel s. n., pl. terteluri

terțel (-luri), s. n. – Șiret, șnur. Tc. tirtil (Șeineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare dată vitelor mici ca să poată paște), pare să fie rezultatul unei disimilații a aceluiași cuvînt; semantic trebuie pornit de la ideea de legătură sau piedică de picioare care ține animalul legat și din care se slobozește treptat, de unde și expresia a da un terpel „a slăbi coarda”.