TEREZIE, terezii, s. f. Instrument de cîntărit, format dintr-o pîrghie mobilă cu două brațe egale, la capetele libere ale cărora atîrnă cîte un taler (într-unul punîndu-se obiectul de cîntărit și în celălalt greutățile); p. ext. (rar, la pl.) talerele balanței. V. balanță, cîntar. (Fig.) Nu-mi măsur bine versul? Ce? Cum? Auzi... acolo!... eu am rima justă – tu? false terezii. CARAGIALE, O. III 112. (Cu grafie învechită) Tereziele își încep danțul cel destrămat, care în sus, care în jos; de o parte guvernul... pe de altă parte... poporul. ODOBESCU, S. III 335. – Variantă: tirizie (GALACTION, O. I 140) s. f.