TENSIUNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a unui corp care este întins sau comprimat, răsucit sau încovoiat; încordare. Tensiunea mușchilor. ◊ Fig. Învîrtejirea nervoasă, tensiunea neomenească de atîtea ore, scădea într-o sfîrșeală trecătoare. CAMIL PETRESCU, N. 22. Dialogul juriștilor ajunsese la un moment de mare tensiune. Se simțeau intimidați, obosiți, neliniștiți amîndoi. EFTIMIU, N. 12. Pe cînd la centrul cercului format încordarea creștea, la periferie, tensiunea fiind mai slabă, se făcea haz. BART, S. M. 87. ♦ Forță interioară care acționează asupra unității de arie dintr-o secțiune a unei piese supuse acțiunii unor forțe exterioare. 2. Presiune exercitată de fluxul sîngelui asupra pereților vaselor sanguine și a inimii; (sens curent) presiune mai mare decît cea normală, constituind o stare patologică (v. hipertensiune). Hemoragiile au la bază ruptura pereților vasculari, datorită unei tensiuni sanguine mărite. NICOLAU-MAISLER, D. V. 55.