12 definiții pentru templier


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEMPLIÉR, templieri, s. m. (La pl.) Ordin monaho-cavaleresc, creat în 1119 în Palestina și desființat în 1312 de papa Clement V, care a avut un rol important în relațiile lumii europene cu Orientul; (și la sg.) persoană care făcea parte din acest ordin. [Pr.: -pli-er] – Din fr. templier.

templier sm [At: CADE / P: ~li-er / Pl: ~i / E: fr templier] 1 (Lpl) Ordin monaho-cavaleresc din Evul Mediu, care participa la cruciade. 2 (Lsg) Călugăr care aparținea ordinului templierilor (1).

TEMPLIÉR, templieri, s. m. (La pl.) Ordin de călugări militari din evul mediu (care au participat la cruciade); (și la sg.) călugăr care făcea parte din acest ordin. [Pr.: -pli-er] – Din fr. templier.

TEMPLIÉR, templieri, s. m. (La pl.) Ordin de călugări militari din evul mediu (care au participat la cruciade); (la sg.) călugăr din acest ordin.

TEMPLIÉR s.m. (Ist.) Membru al unui ordin de călugări militari din evul mediu, care au participat la cruciade. [Pron. -pli-er. / < fr. templier].

TEMPLIÉR s. m. membru al unui ordin de călugări militari din evul mediu, care au participat la cruciade. (< fr. templier)

TEMPLIÉR ~i m. 1) la pl. (în evul mediu) Ordin de călugări întemeiat cu scopul de a apăra locurile considerate sfinte. 2) Călugăr militar din acest ordin. [Sil. tem-pli-er] /<fr. templier

*templiér m. (fr. templier, d. temple, templu [vorbind de cel zidit de Solomon]). Cavaler din ordinu militar și religios al Templuluĭ. (Acest ordin a fost înființat la 1118 la Paris p. apărarea închinătorilor care se duceaŭ la Ierusalim. Eĭ s’aŭ distins maĭ ales în Palestina. La 1312, papa Clement V, după instigațiunile regeluĭ Franciiĭ Filip cel Frumos, suprimă acest ordin).

Templieri m. pl. numele unui ordin de cavalerie, religios și militar. Înființat la Paris în sec. XII spre a apăra contra necredincioșilor pe peregrinii cari se duceau să viziteze locașurile sfinte; ordinul Templierilor fu desființat în 1312 de către papa Clement V.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

templiér (-pli-er) s. m., pl. templiéri

templiér s. m. (sil. -pli-er), pl. templiéri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

templiér, templieri s. m. (La pl.) Ordin monaho-cavaleresc de structură militară, întemeiat în 1119 în Palestina de cavaleri francezi după cruciada întâi, cu scopul apărării pelerinilor veniți la sfântul mormânt; (la sg.) persoană care făcea parte din acest ordin. – Din fr. templier.

Intrare: templier
  • silabație: tem-pli-er info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • templier
  • templierul
  • templieru‑
plural
  • templieri
  • templierii
genitiv-dativ singular
  • templier
  • templierului
plural
  • templieri
  • templierilor
vocativ singular
  • templierule
  • templiere
plural
  • templierilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

templier

  • 1. (la) plural Ordin monaho-cavaleresc, creat în 1119 în Palestina și desființat în 1312 de papa Clement V, care a avut un rol important în relațiile lumii europene cu Orientul.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. (la) singular Persoană care făcea parte din acest ordin.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: