tâmbar sn [At: CORESI, ap. DHLR II, 562 / V: (înv) tăm~, ~iu, tem~ / Pl: ~e / E: ngr ταμπάριον] (Înv) 1 Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcămintea obișnuită. 2 Manta (de obicei femeiască) tivită sau căptușită cu blană.

tâmbar n. od. manta femeiască: un tâmbar de șahmarand verde OD. [Gr. mod.; TAMBÁRI (din it. tabarro)].

tămbar sn vz tâmbar

tâmbariu sn vz tâmbar

tembar sn vz tâmbar

TÎMBAR s. n. (Mold., ȚR, Pan., Tians. SV) Haină, veșmînt. A: Luați tîmbariul și o bateți. DVS, 8^r. Țiindu-i giupîneasa lui poala tîmbariului despre partea ce era paznici. N. COSTIN. B: Utvorenie. Tîmbariul. LEX., 292; cf. ST. LEX., 305. C: Și în tîmbariu de urșînic îmbrăcară pre el. NT 1648, 130^v. Tembar. AC, 374.' Etimologie: ngr. tampárion.

tîmbár n., pl. e (ngr. tambári [scris tamp-], d. it. tabarro, manta). Vechĭ. Veșmînt. Cămașă. Un fel de manta femeĭască (Iorga, Negoț. 166).

tâmbar, tâmbare, s.n. (înv.) veșmânt, haină (femeiască), manta.