TEINĂ s. f. Alcaloid cristalizat, strălucitor, cu gust amărui, asemănător cu cafeina, extras din frunzele de ceai, folosit în medicină ca excitant al nervilor și al inimii sau pentru efectele sale diuretice. – Din fr. théine.

teină sf [At: BIANU, D. S. / E: fr théine] (Chm) Alcaloid cristalizat, cu gust amărui, extras din frunzele de ceai și întrebuințat în medicină ca stimulent al sistemului nervos central și al inimii sau ca diuretic.

TEINĂ s. f. Alcaloid cristalizat, strălucitor, cu gust amărui, asemănător cu cafeina, extras din frunzele de ceai, întrebuințat în medicină ca excitant al nervilor și al inimii sau pentru efectele sale diuretice. – Din fr. théine.

TEINĂ s. f. Alcaloid cristalizat, strălucitor, cu gust amărui, care se extrage din ceai și este asemănător cu cafeina; se întrebuințează în medicină ca excitant sau pentru efectele sale diuretice.

TEINĂ s.f. Alcaloid cristalizat, cu gust amărui, care se extrage din ceai, întrebuințîndu-se în medicină ca excitant al nervilor și al inimii sau ca diuretic. [Pron. te-i-. / < it. teina, fr. théine].

TEINĂ s. f. alcaloid cristalizat, cu gust amărui, din ceai, folosit în medicină ca excitant al nervilor și al inimii, sau ca diuretic. (< fr. théine)

TEINĂ f. Substanță organică sub formă de cristale, cu gust amărui, extrasă din ceai și întrebuințată, mai ales, în medicină. [G.-D. teinei] /<fr. théine

teină s. f., g.-d. art. teinei

teină s. f., g.-d. art. teinei

teină s. f., g.-d. art. teinei