technețiu sn [At: DC / P: tehn~ / E: fr technétium] Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare.

TECHNEȚIU s.n. v. tehnețiu.

TECHNEȚIU s. n. element radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)

TECHNEȚIU n. Element radioactiv, obținut inițial pe cale artificială, iar mai târziu din deșeurile industriei atomice. [Sil. tech-ne-țiu] /<fr. technétium

TEHNEȚIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron. -țiu, var. technețiu s.n. / < fr. technétium].

technețiu [pron. tehnețĭu] (desp. tech-ne-) s. n.; simb. Tc

technețiu [ch pron. h, țiu pron. țiu] s. n.; simb. Tc

technețiu s. n. [ch pron. h; -țiu pron. -țiu], simb. Tc

TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (< fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.

Tc, simbol chimic pentru technețiu.