tefericie sf [At: NECULCE, L. 234 / V: (reg) tifilicie, tifir~ / Pl: ~ii / E: ns cf tc teferrüç „plimbare; excursie”] 1 (Îrg) Petrecere. 2 (Mol; irn; îf tifiricie) Pricopseală. 3 (Mol; irn; îaf) Ispravă.

tefericíe f. (turc. teferrüç). Vechĭ. Desfătare. Azĭ. Est. Rar (tifiricie). Mare tifiricie, mare scofală, mare ispravă!

tifilicie sf vz tefericie

tifiricie sf vz tefericie

tifiricíe, V. tefericie.

TEFERICIE s. v. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă.

tefericie s. v. DELECTARE. DESFĂTARE. FARMEC. ÎNCÎNTARE. PLĂCERE. VOLUPTATE. VRAJĂ.

TEFERICIE s.f. (Mold., ȚR) Petrecere, distracție, desfătare. A: Cu ceale cinsti și tefericii multe să hămeisă de nu pute să să mai grijască nemic. NECULCE. B: Dacă o văzu Priiam împărat atîta avuție, foarte i-au- părut bine și făcură veselie și tefericie multă. IT 1758, 127^r. Etimologie: cf. tc. teferrüç „plimbare, excursie”. Cf. vigășag, zăbavă, zăiafet, zefchi.