TEFERICIE s.f. (Mold., ȚR) Petrecere, distracție, desfătare. A: Cu ceale cinsti și tefericii multe să hămeisă de nu pute să să mai grijască nemic. NECULCE. B: Dacă o văzu Priiam împărat atîta avuție, foarte i-au- părut bine și făcură veselie și tefericie multă. IT 1758, 127^r. Etimologie: cf. tc. teferrüç „plimbare, excursie”. Cf. vigășag, zăbavă, zăiafet, zefchi.