teahnă sf [At: PSALT. 293 / Pl: ~ne / E: ns cf meteahnă] 1 (Îrg) Vină. 2 (Îrg) Greșeală (2). 3 (Reg) Defect (1). 4 (Reg) Deprindere rea Si: nărav.

teáhnă, V. meteahnă.

metahnă sf vz meteahnă

metahnie sf vz meteahnă

meteáhnă și (Dos.) beteáhnă f., pl. ehne (d. beteag, după rut. beteha, boală). Cusur, defect (fizic orĭ moral). Vechĭ. Pagubă, vătămare. – La Dos. și teahnă.

TEÁHNĂ D-tru, mold. 1577 (Hașdeu Cuvente I 25).

TEAHNĂ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, cusur, dar, defect, deficiență, eroare, greșeală, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, nărav, neajuns, patimă, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, vină, vinovăție.

teahnă s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. CUSUR. DAR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NĂRAV. NEAJUNS. PATIMĂ. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU. VINĂ. VINOVĂȚIE.